Eram odata, la cimitirul Bellu, la mormantul marelui Mihai Eminescu. Mi-as fi dorit sa il intalnesc si sa vorbesc cu el, pt ca sunt la fel de pasionata de literatura ca si el! Plangeam, pe mormantul lui...dintr-o data am auzit o voce. "buna! care este poezia ta, sau povestea preferata de la mine?" Eu initial am crezut ca cineva imi face o farsa. aud acelasi lucru din nou, si din nou. la un moment dat am raspuns. "cine esti?" "sunt idolul tau! mihai eminescu!" "dar...mihai eminescu a murit..." "sunt spiritul lui. am vazut ca plangeai din cauza ca nu m-ai intalnit! acum ai ocazia sa vorbesti cu mine! "wow asta super tare!" "Acum raspunde-mi la intrebarea pe care ti-a pus-o la inceput" "a da, imi place foarte mult poezia somnoroase pasarele! "ma bucur! din cate am inteles iti place literatura. "cum ti-ai dat seama?" pai...se vede pe fata ta< si in sufletul tau!" "foarte frumos spus! adica asta vine de la un mare poet! un bodyguard a venit la mine, si mi-a zis ca n-am voie sa stau pe mormantul lui! si ca sunt o ciudata pt ca vorbesc singura! m-a dat afara din cimitir. a doua zi am revenit si am vorbit cu el, fara sa ma opreasca nimeni! si am venit in fiecare zi!
