Acum catva timp, intr-o zi frumoasa de iarna in care nori cerneau peste pamant fulgi mici si albi care formase o plapuma de-o culoare pura deasupra caselor, parinti mei m-au trimis la bunici mei. Imi aduc aminte ca drumul a fost lung si plictisitor, in care eu am stat si am privit pe geamul trenului acel peisaj care se misca rapid.
In vreo doua-trei ore am ajuns acasa la bunici mei. Casa bunicilor samana ca toate casele din acea zona: nici prea complexe, nici prea simple , aratau normal. Bunicul meu iubea forte mult fructele, asa ca in fata casei avea o livada imensa care, in aceea iarna, crenzile copacilor erau invelite in gheata aratand parca desprinse dintr-o poveste. Buncii mei m-au primit cu bratele larg deschise si m-au asezat la masa spunandu-mi ca am cam slabit de la ultima vizita. Dupa ce am mancat pe saturate bunica mi-a scos din dulapul ei un cojoc (poti inlocui cu boanda ori vesta) impletita din lana alba care mi-a facut-o cadou mie. Restul zilei mi-am petrecut-o cu bunicul si cu noi mei prieteni. Pe bunicu' l-am ajutat la slefuirea unei sani care era facuta special pentru mine cu care mai apoi am iesit la sanius cu niste copii pe care bunica ii cunostea. Când m-am intors acasa eram inghetat si plin de julituri deoarece eu nu stiam deloc sa conduc sania.
Dupa o saptamana in care bunica ma delecta cu toate bunatatile, iar bunicul ma alinta mereu a trebuit sa plec si sa-i las. Sper ca anul viitor sa ii vizitez iarasi iar ei sa fie la fel, neschimbati.
