Dimineaţă
Lumina
mijeşte uşor în geană curată. Fereastra lasă să pătrundă frumuseţea zorilor în
alb, în nuanţe de gri coborâte din văzduhul cel mare. Şi privirea cuprinde
ce-i aproape şi ce-i departe.
Camera
miroase a cald, a lumină şi a suflet scăldat în curăţenia unei dimineţi de
iarnă. Şi a sa pare toată lumina ce
se desfată pe pădurea de dinaintea-i şi pe trupu-i odihnit.
Respiră ca-n dar dimineaţa frumoasă care
împresoară cerul şi pământul. Lumina ei primeneşte
viaţa şi cerul cântă simfonia zorilor.
Lumina mângâie sufletul şi dânsul o îmbrăţişează. De oriunde s-ar afla acesta
trăieşte tabloul
dimineţii care odihneşte, odihneşte ... şi-l lasă înrămat repejor la răscrucea timpului, oferindu--l tuturor ca pas senin de viaţă.