Incipitul este reprezentat de o întrebare adresată în mod direct cititorului (naratorului) privind dorinţa nostalgică a fiecărui posesor de calorifer de a auzi trosnetul lemnelor într-o sobă sau într-o „vatră deschisă”, fiind copleşit de imaginea din copilărie a focului ce vărsa „binecuvântările căldurii cereşti peste noi...”.
Naratorul, care se confundă cu vocea auctorială prin naraţiunea la persoana I, evadează într-un sat din defileul Oltului, unde prietenul său, silvicultor, îl primeşte de fiecare dată cu bucurie, trimiţând sania să-l aştepte în cea mai apropiată haltă. Întâlnirea celor doi amici se derulează după un ritual care le producea mare plăcere: amândoi privesc „luminile focului”, în timp ce are loc „o straşnică partidă de tăcere” întreruptă numai de anunţarea cinei; abia după „al treilea păhărel de ţuică fiartă” începea „taifasul”, fiecare dintre ei fiind curios să afle despre „viaţa codrilor” şi, respectiv, despre „vraja oraşului”.
