Pădure-n primăvară ...
Noapte din plin, stele mii şi poftă mare, mare
de pas în urcare ...
Noapte adâncă, cer clipocind a taină şi inima
tresare: e dor de pas liber spre codrul ce-a intrat în primăvară ...
Respir adânc şi urc, urc prin dâra de ieri a pădurii
în paşii de azi ai primăverii. Şi ce bine mi-e iar în urcare! Şi miroase,
miroase a primăvară!
Mirosul e atât de puternic, încât pâmântul
reavăn îmi invadează plămânii şi ramura nouă, în verdele călduţ al lui
martie, îmi scaldă sufletul. Trupul se desfată în izul codrului ce prinde,
prinde viaţă.
Mestecenii sunt nalţi şi maiestuoşi în trupu-i
dalb, ulmii în coaja-i netedă şi cenuşie dau cu-n drăzneală spre nouă haină,
stejarii, frasinii şi carpenii îndeamnă pasul la urcare. pădurea toată, toată-i
de poveste nouă, în crudă primăvară.
Şi pasul îndrăzneşte şi se opreşte, iar
braţe-ntinse dau spre cer a-mbrăţişare ...
Afară-i noapte, noapte cu cer curat şi-i
primăvară!
