Erau odată doua zâne, pe una o chema Tinereţea, şi pe cealaltă Bătrâneţea. De fiecare dată le plăcea să meargă prin padure ca să culeagă fructe. Numai ca zanei Bătrâneţea îi era foarte greu sa meargă. Dintr-odată începea ploaia. Zâna Tinereţea vrând sa facă o farsă, a luat picaturile mici de ploaie si le-a aruncat peste zâna Bătrâneţea. Peste câteva zile Bătrâneţea a răcit. Tinereţea fiind tristă de fapta ei, s-a dus să culeagă leacul pentru Bătrâneţea. Cand ajunsese acasă, Bătrâneţea era moartă. Tinereţea a început sa plângă. A fost asa de tristă încât a murit de tristeţe. Înainte să moară, zâna Tinereţea a ramas cu urmatorul proverb: Preţuieşte ce ai, cât timp ai.
