În timp ce el se gândea o furnică care culegea resturi de paie de pe câmp pentru aș face cuib, l-a întrebat pe cărăbuș:
- De ce ești așa de îngândurat?
Cărabușul îi răspunse:
- Oare încotro să o apuc?
Dacă o iau înspre deal mi-e frică că o să mă apuce ploaia. Norii s-au adunat într-a colo de ploaie. Dacă o iau înspre poienită poate întâlnesc o vrăbiută înfometată care să-mi vină de hac. Dar o să merg înspre pădurea cea verde de lângă marginea apei, pentru ca copacii încă mai au hrană pentru mine.
Furnică, care ducea cu greu în spinare un grăunte, îi răspunse:
- Nu- ți fie frică de vrăbiuțe!
- Ele sunt acum preocupate de cuibul lor.
- Mulțumesc, îi răspunse cărabușul.
- Am să-ți urmez sfatul! zise cărabușul.
Apoi, fiecare se îndrepta spre drumul lui. Furnică ducând hrana în mușuroi, iar cărabușul în căutare de hrană.
