Pot spune ca era unul din cele mai frumoase lucruri simtite de mine in acea noapte cand totul plutea in van si fara de sens, precum plutesc frunzele copacilor pe apele marilor.
culorile ma faceau translucida, fara forma, probabil ca daca imi puteai vedea nebunia distorsionata spuneai ca sunt o transpunere din cele mai nebune tablouri al marelui Dali. acele culori atat de pale si de frenetice dar totusi atat de patrunzatoare conturau perfect cercul solar timid ce abroga spre un mare extrovertism. Atunci puteam spune ca nu-mi mai pasa, de mine, de tot, de orice, stiam ca exist, insa spiritual eram la un alt nivel metafizic. Ma cufundam tot mai mult in acele culori pastelate ce aveau candva sa me schimbe si sa ma readuca la viata din carnalul ologiu plin de orori in care ma aflam. Ma schimbam deveneam altceva, ratiunea mea era dusa spre o alta dimensiune iar eu cufundata in intrebari demne de o dilema existentiala.
Acesta a fost momentul cand am renascut din inaltul cerului...
