In soba ard lemnele pocnind,
Afara iarna plange,
Un prichindel vioi de-un an,
Privindu-si din patut maicuta,
Ingana vorbe surazand,
Jucandu-se cu-o minge,
Rotita-ntre manute.
Prinsa cu treburile casei,
Maicuta lui din mers ii da
Cate-un sarut pe frunte,
Si ii vorbeste si-l alinta,
Iar el razand, plin de rasfat
Stranuta, de vreo doua ori,
Cu gura in pieptul ei caldut;
De dragul lui, ea e flamanda.
Satul de joaca si de-alint,
Casca usor micutul print,
Dand semne de-oboseala,
Si adormi cu ursuletul lui pe piept,
Dupa ce el, cu mana mamei,
O cruce sfanta isi facu,
Razand nevinovat, la ingeri nevazuti,
Din casa si de-afara.
In soba focul abia mocnea,
Cand geana noptii se lasa,
In casa treaba-i gata,
Cu latraturi vioi Raduta
Trezeste toata strada;
Din tura zilei, vine tata.
In cuibusorul cald al casei,
Doar el singur mai lipsea,
Sa implineasca masa.
