Intr-o zi,ma uitam pe geam si am ramas uimita de ceea ce am văzut.
Frunzele formau niste covoare galbene si rosii, erau cu adevărat minunate, nu iti puteai lua ochii de la ele...nouri de argint in valuri se vad pe cerul cenusiu,care sa chinuie sa nu plângă. Soarele e din ce in ce mai mic in diamentru, oamenilor le este frica ca norii sa nu puba stapanire pe lume, lasand intuneric peste tot in jur. Trec zile albe dupa zile...fluturasii, care isi pierd incet incet puterile plutesc un mers ca o marchiza. O crizantema se vede de aici, tuturor celorlalte flori le este frica de alura ei de domnisoara...
Peisajul este minunat!