Exilul este o împărăție vagă. Timpul se scurge împotmolit.
Să creezi ceva, este poate ceva... Sufletul stă să strige, dar se acoperă
de tăcere, pentru că strigătul nu poate fi auzit decât de tine, el nu are aripi,
prin urmare nu poate ajunge la Dumnezeu...
Și singurul Dumnezeu rămâi doar tu.
Acum Dumnezeul din tine privește tăcerea din jurul copacilor și se crede
o piatră oarecare, zvârlită de cineva necunoscut, la întâmplare, undeva, la o
oarecare distanță... unde doar tu erai cunoscut, iar restul era străin.
Străin de tine și de straiele tale.
