Răspuns :
Din fericire, există fiul doamnei Truchi. Locuiește de cealaltă parte a străzii, deasupra brutăriei părinților săi. Are șaptesprezece ani, dar arată mult mai puțin. Când am venit să trăiesc aici, mi-a trimis scrisori. Nu le-a pus în căsuța poștală, dar le-a lăsat în fața ușii, când știa că plec. Pe plicul meu mi-a pus numele: domnișoara Zayane. Numele lui este Lucien. Nu mai merge la liceu, lucrează în brutărie. Are deja o piele foarte albă, ca și cum ar fi purtat făină.
Chiar îmi place bunica. Ea este o bătrână doamnă italiană, cu păr negru vopsit, purtând curele de cap. Ea este îmbrăcată în negru, cu un guler de dantelă și un șorț mic. Cu fața ovală, pare să vină dintr-un alt secol sau dintr-o masă. E mereu dulce și zâmbitoare. La început, când am venit să locuiesc la Lodge, aveam de gând să cumpăr pâine la domiciliu când m-am întors de la liceu. Mi-a spus, Signorina. Când m-am îmbolnăvit, ea ma întrebat: "Cum este Signorina?" "
Lucien mi-a trimis scrisori în fiecare zi, am crezut că e amuzant. Nu îndrăznea să vorbească cu mine. A scris lucruri ciudate, poezii, cu rime, mi-a spus că mi se pare că vin de pe altă planetă, că eram din țară, mi-a spus că vrea să afle ce știa de o altă lume. El a pus punctele de suspendare peste tot. Era puțin greu de înțeles. Uneori, când am intrat în brutărie, l-am văzut în spatele magazinului, în șorturi și cămăși din cauza căldurii cuptorului.
Într-o zi mi-a vorbit, mi-a dat moped-ul. A fost un copil Peugeot, totul este vechi, modelul cu cutii rotunjite, pe care le-a repetat in portocaliu. Mi-a spus: "Dacă vrei, ți-o dau." N-am mai fost niciodată la moped. Mi-a arătat cum să procedez cu mânerul pentru a schimba treptele.
Îmi amintesc că, prima dată când am ieșit cu Peugeot Baby, m-am dus în orașul vechi, apoi m-am dus de-a lungul trotuarului de-a lungul mării. A fost o zi de iarnă, gri și rece. Nu era nimeni altul decât pescarii alergând pe pietricele. Am mers la viteză maximă, în mijlocul mașinilor oprite. Era frumos, nu am mai simțit-o niciodată. Eram liber, puteam să merg acolo unde vroiam, până la capătul orașului, în dealuri, în cartiere necunoscute.
Chiar îmi place bunica. Ea este o bătrână doamnă italiană, cu păr negru vopsit, purtând curele de cap. Ea este îmbrăcată în negru, cu un guler de dantelă și un șorț mic. Cu fața ovală, pare să vină dintr-un alt secol sau dintr-o masă. E mereu dulce și zâmbitoare. La început, când am venit să locuiesc la Lodge, aveam de gând să cumpăr pâine la domiciliu când m-am întors de la liceu. Mi-a spus, Signorina. Când m-am îmbolnăvit, ea ma întrebat: "Cum este Signorina?" "
Lucien mi-a trimis scrisori în fiecare zi, am crezut că e amuzant. Nu îndrăznea să vorbească cu mine. A scris lucruri ciudate, poezii, cu rime, mi-a spus că mi se pare că vin de pe altă planetă, că eram din țară, mi-a spus că vrea să afle ce știa de o altă lume. El a pus punctele de suspendare peste tot. Era puțin greu de înțeles. Uneori, când am intrat în brutărie, l-am văzut în spatele magazinului, în șorturi și cămăși din cauza căldurii cuptorului.
Într-o zi mi-a vorbit, mi-a dat moped-ul. A fost un copil Peugeot, totul este vechi, modelul cu cutii rotunjite, pe care le-a repetat in portocaliu. Mi-a spus: "Dacă vrei, ți-o dau." N-am mai fost niciodată la moped. Mi-a arătat cum să procedez cu mânerul pentru a schimba treptele.
Îmi amintesc că, prima dată când am ieșit cu Peugeot Baby, m-am dus în orașul vechi, apoi m-am dus de-a lungul trotuarului de-a lungul mării. A fost o zi de iarnă, gri și rece. Nu era nimeni altul decât pescarii alergând pe pietricele. Am mers la viteză maximă, în mijlocul mașinilor oprite. Era frumos, nu am mai simțit-o niciodată. Eram liber, puteam să merg acolo unde vroiam, până la capătul orașului, în dealuri, în cartiere necunoscute.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Franceza. Ne bucurăm dacă informațiile oferite v-au fost de ajutor. Pentru orice întrebare sau clarificare suplimentară, echipa noastră vă stă la dispoziție. Revenirea dumneavoastră ne onorează – nu uitați să ne salvați în lista de favorite!