Era o zi de toamna târzie.Frunzele se dislipeau de crengile copacilor ,iar animalele paraseau încet pădurea melancolica și gânditoare.Pe bolta cerului ,soarele se pregătea sa apună. Își face încet loc printre crestele munților suri.Părăsea bolta cerului intr-o lumina de culoare portocaliu-gălbuie în contrast cu albastrul senin al cerului .Priveam uimita priveliștea fermecatoare.Muntii păreau sa dea mana cu cerul albăstrui ,în semn de prietenie vesnica ,iar strălucirea soarelui mângâia vârfurilor brazilor falnici.Încet, încet soarele se retrase de pe cer,lasand loc paznicului nopții, luna.
