Jon
este fericit. Ii place muntele, vulcanul cu lava sa care face ca lumina sa fie
stralucitoare, norii care acopera totul cu zapada si spuma. In acest moment, nu
mai exista nici un munte, nici o vale, nici un sat, nici un drum pentru oameni.
Nu mai exista nimic. Totul a disparut cand a inceput sa escaladeze peretii
rapei/defileului/prapastiei. El privea la blocul de lava. Prin privirea lui el
simtea ca scapa putin cate putin de el insusi. Corpul lui devenea usor,
mainile sale reci. Cu capul sprijinit de piatra, Jon visa, el visa cu ochii
deschisi coplesit de maretia si de frumusetea naturii…
(Text
adaptat dupa Jean-marie.Gustave Le Clézio, Muntele zeului viu, vol. Mondo si
celelalte povestiri, Editura Gallimard, 1978)