Ha ! Ha ! Ha !
Spusesem lui Lucy ca eram obosita si ca aveam sa ma asez in
masina. « Voi veni sa stau cu tine », spuse ea. Si lua loc alaturi
de mine. « Ar fi trebuit sa fim deja acolo sus », murmura ea cu un zambet
necrutator. Nu stiu de ce situatia noastra o distra atat de mult. Noi admirasem
peisajul, linistea padurii, lumina care stralucea in apa si care facea sa se
vada fundul rauletului. Eu ma intrebam cum aveam sa scapam de acolo. De obicei
era asa de usor sa pui in miscare o masina de genul asta… Se apasa pe o pedala,
se dadea in jos maneta din dreapta de sub volan.
Din nefericire, am facut aceste doua gesturi, si spre
supriza noastra de nedescris, masina, cu un fel de salt inainte, se puse in
miscare drept in raul pe care il traversa intr-o clipita pentru a se avanta pe
celalalt mal ce se gasea in fata noastra. Avui doar suficient timp cat sa modific
directia rotilor pentru a ramane pe oribilul drum si dupa un scurt moment
iesiram din vale, amandoua prada unui ras nebun de bucurie.
