O, graţioasă lună, mai ţin minte
acum un an, tot pe colina asta,
veneam să te admir, plin de nelinişti:
tu atârnai şi-atunci peste pădure,
cum faci şi astăzi ‒ toată luminând-o.
Dar nebuloasă şi tremurătoare,
văzută printre lacrimi, ţi-era faţa,
plângeam atunci-un chin mi-a fost viaţa:
ea astfel a rămas, iubită lună,
şi nu s-a schimbat. Mă bucură amintirea
şi număr anii ca să ştiu etatea
durerii mele. O, cât de plăcut e ‒
în tinereţe, când e încă lungă
calea speranţei şi e scurtă calea
memoriei ‒ să-ţi aminteşti trecutul
chiar dacă-i trist, iar suferinţa-i vie.
Doua figuri de stil din poem sunt: ''iubita luna'' -inversiune ''O, graţioasă lună,.....tu atârnai şi-atunci peste pădure, cum faci şi astăzi ‒ toată luminând-o'' - metafora
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Ne bucurăm dacă informațiile oferite v-au fost de ajutor. Pentru orice întrebare sau clarificare suplimentară, echipa noastră vă stă la dispoziție. Revenirea dumneavoastră ne onorează – nu uitați să ne salvați în lista de favorite!
